Irineu Darău : Miliardele digitalizării capturate de rețelele lui Sebastian Ghiță, deja de zeci de ani

Must read

Informații publice arată conexiuni și interese care gravitează în jurul fostei conduceri ADR și al cercurilor apropiate de Sebastian Ghiță. Sunt exact aceleași grupuri care au transformat digitalizarea României într-o combinație de contracte opace, influență politică și bani publici sifonați către băieți deștepți. Rezultatul: transformare digitală eșuată, pe sume uriașe!

Investigațiile din presă arată cum oameni și firme din cercul lui Sebastian Ghiță au ajuns în centrul celor mai mari contracte pentru Cloudul Guvernamental al României. Iar toate aceste lucruri s-au întâmplat în perioada în care ADR era condusă de Dragoș Cristian Vlad.

Cine sunt oamenii care apar constant în jurul acestor conexiuni?

❗Sebastian Ghiță — fugarul care a construit ani la rând o rețea de influență în zona IT și a contractelor cu statul, cu finanțări și sprijin încrucișate în zona politică și în zona media
❗Dragoș Cristian Vlad — fostul șef ADR, instituția prin care au trecut marile contracte pentru digitalizarea României
❗Dragoș Cosmin Niculescu — actual secretar general ADR și om-cheie în procedurile pentru Cloudul Guvernamental, despre care presa a scris că a lucrat în trecut la firme controlate prin interpuși de Sebastian Ghiță
❗Tiberiu George Croitoru — reprezentant al unor firme implicate în asocierea care a câștigat contracte de sute de milioane pentru infrastructura Cloudului
❗Mihaela Elena Culcescu — nume asociat în mai multe investigații de presă cu cercurile de afaceri apropiate lui Sebastian Ghiță
❗Ionuț Cristian Culcescu — asociat în firme care au depus oferte pentru contracte uriașe privind migrarea aplicațiilor statului în cloud

Vorbim despre mize uriașe:

➡️ 415 milioane lei deja atribuite pentru infrastructura Cloudului Guvernamental
➡️ alte 743 milioane lei aflate în joc pentru migrarea aplicațiilor statului
➡️ aproape 2,7 miliarde lei — dimensiunea totală a digitalizării statului român

Miliarde din bani europeni și bani publici au gravitat ani de zile în jurul acelorași cercuri de influență. Sigur acum înțelegeți de ce reacționează atât de violent sistemul când cineva încearcă să facă ordine. Nu îi sperie reforma, ci îi sperie că pierd controlul asupra celui mai mare robinet de bani din digitalizarea României.

Adevărul este simplu: Cloudul Guvernamental, Platforma Națională de Interoperabilitate și transformarea digitală accelerată și reală trebuie să fie proiecte strategice pentru România. Nu sunt o pradă pentru rețele politico-economice și șmecheri conectați la vechi structuri de putere. România nu poate fi digitalizată de oamenii și de rețelele care au ținut statul captiv ani de zile.

P.S. Știu și că fratele Ghiță – cel aflat în România – se întâlnește frenetic cu oameni și cu firme în aceste zile, încercând cu disperare să creeze campanii media, să facă presiuni și să găsească noi conducte către stat și către ADR. Este cazul ca foștii băieți deștepți din digitalizare să înțeleagă: nu mai merge așa! România schimbă foaia și nu mai poate rămâne nici captivă, nici în urmă la capitolul transformare digitală, fiindcă asta ne costă vieți, nervi și timp prețios.

Irineu Darău 

- Advertisement -spot_img

More articles

Leave a Reply

- Advertisement -spot_img

Latest article