Iran: Execuțiile prin spânzurare au crescut de peste două ori în primele șase luni ale anului

Numărul de persoane executate în Iran a crescut de peste două ori în prima jumătate a anului 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, a anunțat vineri ONG-ul Iran Human Rights (IRH), afirmând că această creștere are ca scop răspândirea fricii în contextul în care în țară au loc proteste, protivit AFP.

Execuțiile în Iran – una dintre țările cu cele mai multe execuții din lume, alături de China și Arabia Saudită – sunt efectuate prin spânzurare și strangulare.

Într-un raport publicat la sfârșitul lunii iunie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat îngrijorarea că tendința de creștere a numărului de execuții în Iran continuă.

Țara se află în mijlocul unei crize economice profunde. Luna trecută, în mai multe orașe iraniene au avut loc proteste împotriva creșterii costului vieții (inclusiv a prețului pâinii) și a corupției.

„Nu există niciun dubiu că scopul acestor execuții este de a zădărnici protestele în creștere împotriva regimului”, a declarat pentru AFP fondatorul IRH, Mahmood Amiry-Moghaddam.

„Numai reacții internaționale mai puternice și campanii naționale care să denunțe aceste execuții pot presa politic autoritățile (iraniene) și pot opri această tendință îngrijorătoare”, a declarat Amiry-Moghaddam.

www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

Popular

spot_img

More from author

Aeroportul International Timisoara : TEL AVIV | DIN 31 AUGUST

🛫 Voi ați cerut, HiSky a făcut! Alături de partenerul nostru, compania aeriana HiSky, lansăm o NOUĂ rută cu zbor direct din TIMIȘOARA spre...

Armand Goșu: De ce victoria Ucrainei sperie Occidentul

​Luni, 22 mai 2023, la ora 6 dimineața, circa 100 de militari purtând însemnele Ucrainei, au trecut granița Federației Ruse și au intrat pe...

Ioan Stanomir | Răul rus: anatomia putinismului

Ioan Stanomir Războiul din Ucraina nu este, prin intensitate şi ferocitate, prin amploare şi prin barbarie, un accident de parcurs. În dinamica şi...

Danemarca vrea să găzduiască un summit pentru pace între Ucraina şi Rusia, cu participarea Indiei, Chinei şi Braziliei

Danemarca ar vrea să găzduiască în iulie un summit pentru pace între Ucraina şi Rusia, însă o astfel de reuniune ar avea nevoie de...