Camelia Bertea, USR Victoria : „Dragi victorieni, în dimineața aceasta am depus proiectul privind eficientizarea energetică a Colegiului Tehnic Dr. Alexandru Bărbat, 3.2 mil. euro PNRR”

Dragi victorieni,

✌️ Începem săptămâna cu o nouă reușită: în dimineața aceasta am depus proiectul privind eficientizarea energetică a Colegiului Tehnic Dr. Alexandru Bărbat pentru a obține finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR, Componenta 10 – Fondul local).
💰 Valoarea totală eligibilă este de peste 3.8 milioane euro, din care 3.2 milioane (valoarea fără TVA) ar urma să îi primim prin PNRR, iar TVA-ul de aproximativ 600.000 euro va fi acoperit din bugetul de stat (bugetul naţional, nu cel local al oraşului Victoria).

🔹 Este un proiect care a însemnat luni de zile de muncă şi mii de pagini de documentaţie.
🔹 Mai mult, vreau să ştiţi că, odată cu depunerea acestui proiect, am depăşit pragul de 10 milioane euro prin proiectele pe care le-am depus până acum pentru finanţare din fonduri europene!
🏢 Dincolo de faptul că elevii noștri vor studia în condiții mult mai bune, în clădiri renovate, curate și sigure, previziunile arată că, prin eficientizarea energetică se va reduce consumul de energie primară (prin urmare, și costurile) cu 30 până la 65% pe fiecare corp de clădire.
ℹ️ În total, se va renova o suprafață desfășurată de 8.735 metri pătrați:

Corpul 1 – școală
Corpul 2 – sală de gimnastică
Corpul 3 – atelier școlar
Corpul 5 – spălătorie
Corpul 6 – CT
Corpul 8 – atelier (laborator tehnologic)
Corpul 12 – spații de învățământ pentru activități didactice și de instruire practică și internat (internat 1)
În ce constau lucrările de eficientizare energetică:
✅ termoizolarea pereţilor exteriori ai clădirilor şi acoperişurilor de tip terasă necirculabilă
✅ înlocuirea integrală a tâmplăriei existente cu ferestre termopan
✅ instalarea de pompe de căldură
✅ instalarea de panouri fotovoltaice
✅ corp C1 – măsuri de consolidare locală; aplicarea, prin vopsire, a protecțiilor de suprafață cu rol anticarii, ignifugare; termoizolarea plăcii de beton din pod
✅ executarea de jgheaburi și burlane corect dimensionate, care vor prelua apa și o vor direcționa spre rețeaua de colectare
✅ executarea de trotuare etanșe pe tot perimetrul clădirilor cu pantă de scurgere spre exterior
✅ consolidarea fisurilor, repararea tencuielilor degradate de la interior
✅ compartimentări interioare nestructurale la corpurile C1, C2 și C6
Înscrierea proiectelor fiind din nou pe sistemul “primul venit, primul servit”, avem șanse mari să câștigăm acest proiect, ceea ce ar fi o șansă extraordinară pentru oraș și pentru copiii noștri.
#ProiecteNoi #ReconstruimVictoria #PNRR

Lasă un răspuns

Popular

spot_img

More from author

Elena Lasconi | USR Câmpulung Muscel : Strada Drăcești, cea mai importantă arteră din cartierul Mărcuș este aproape gata

Am fost să vorbesc cu cetățenii care au făcut sesizări la Primărie îngrijorați că șanțurile nu preiau apa sau că diferențele de nivel dintre...

Cele trei morți ale lui Putin prezise de jurnalistul rus Alexander Nevzorov. ”Liderul se întoarce brusc de la marea vânătoare și aduce cu el...

Primul deces, potrivit opozantului, este o moarte politică care a trecut cu ușurință prin zidurile Kremlinului și l-a pus pe președintele Federației Ruse într-un...

Nicușor Dan : Continuăm, așa cum am promis, acțiunile de conservare a patrimoniului Bucureștiului

Primăria Capitalei și-a exercitat dreptul de preempțiune și achiziționează, pentru suma de 4,1 milioane lei, cota parte care încă nu-i aparține din imobilul monument...

Matei Udrea : Putin are azi, în Rusia, mai degrabă alura unui semizeu. Poporul nu-l vede niciodată făcând lucruri obișnuite, umane, mâncând, stând cu...

Rusia s-a întors la cultul personalității conducătorului suprem într-o manieră inimaginabilă pentru un om care trăiește azi într-o societate democratică normală, arată o analiză...